Aşa cum v-am informat în premieră încă de acum câteva zile, Aditya Mittal a făcut ieri o vizită-fulger pe platforma siderurgică, combinatul gălăţean fiind doar una dintre unităţile care vor intra în atenţia specială a fiului lui Lakshmi Mittal. Surse de la nivelul unităţii ne-au declarat că, după ce a fost numit de la 1 iunie director al Diviziei Flat Carbon Europa, din care face parte şi unitatea gălăţeană, Aditya Mittal a început seria vizitelor în unităţile care fac parte din divizie, prima descindere făcând-o la combinatul din Polonia. Aceleaşi surse ne-au declarat că, după ce a avut o serie de şedinţe, dimineaţă, la turnul administrativ, cu reprezentanţii de frunte ai conducerii, Aditya Mittal a vizitat începând cu ora 14 cele mai importante obiective de pe platforma siderurgică, atât din zona furnalelor cât şi a laminoarelor, pentru vizitarea fiecărei uzine fiind planificate 20 de minute. Un alt punct important al vizitei a fost întâlnirea de la ora 15:45 între Aditya Mittal şi şefii de departamente şi secţii, desfăşurată la turnul administrativ. Aceleaşi surse au mai declarat că în programul vizitei nu a fost inclusă nicio întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, ceea ce este poate un semn care arată importanţa pe care o dă patronatul celor care reprezintă interesele angajaţilor.