Întâmplare bizară petrecută în comuna Tudor Vladimirescu, unde Neculai Hodorogea, un bărbat de 33 de ani, a fost agresat de trei indivizi din localitatea învecinată, Slobozia Conachi, miza fiind fiul şi nevasta victimei. ”Eu eram prin sat şi vorbeam cu oamenii când unul mi-a zis că a oprit o căruţă la poarta mea, căruţă în care erau trei indivizi din Slobozia Conachi, şi i-au zis nevestei să urce la ei în căruţă. M-am dus spre casă şi am aflat că nevasta mea nu a vrut să se ducă cu ei, că probabil voiau să îşi bată joc de ea, şi ei mi-au luat copilul de 7 ani ca să o facă pe nevastă-mea să se ducă după ei. M-am luat după ei şi m-am dus pe câmp iar acolo am dat de căruţă iar copilul îl lăsaseră pe câmp. M-am luat de ei şi i-am întrebat de ce mi-au luat copilul şi ce au cu familia mea. Atunci unul dintre ei m-a pocnit cu o bâtă în cap de am căzut jos şi am ajuns la spital”, povesteşte Neculai Hodorogea.
Bărbatul a fost adus de o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, unde a şi fost internat la secţia Neurochirurgie. ”Am fost solicitaţi pentru a interveni la victima unei agresiuni petrecută în comuna Tudor Vladimirescu. Este vorba de un bărbat de 33 de ani care a fost agresat de alte trei persoane. Victima avea o plagă sângerândă la nivelul capului şi mai multe leziuni prin lovire şi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Galaţi”, a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, dr. Mihai Polinschi.
Poliţiştii din comună au început verificările în acest caz. ”Urmează să se clarifice care au fost circumstanţele în care a avut loc fapta şi să se ia măsurile legale în acest incident”, a declarat cms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Se pare că unul dintre cei trei agresori ar fi un fost iubit al soţiei victimei şi de aceea, vâzând-o la poartă, şi ameţit fiind, i-a venit ideea să o invite la o escapadă în câmp împreună cu alţi amici de pahar.