Vineri, cu începere de la ora 9.00, în sala Auditorium de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi va avea loc Simpozionul Naţional „Biodiversitatea, între intenţii şi realitate”, organizat de Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galaţi, cu sprijinul Consiliului Judeţului, Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Primăriei Galaţi, Casei Corpului Didactic, Universităţii „Dunărea de Jos”, Asociaţiei ARIA şi al Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului. La simpozion vor participa elevi şi profesori de la unităţi de învăţământ preuniversitar şi universitar din Galaţi, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Craiova, Prahova, Bistriţa, Constanţa, Sibiu, Roman, Deva, Piatra Neamţ şi Buzău. Obiectivul urmărit de către organizatori este acela de a forma elevilor o conştiinţă şi o conduită ecologică necesară cunoaşterii problemelor de mediu şi al conştientizării rolului pe care ei îl pot avea în menţinerea nealterată a calităţii naturii. În cadrul lucrărilor simpozionului, pe lângă susţinerea lucrărilor ştiinţifice de către participanţi, va avea loc şi un program artistic susţinut de membrii Clubului Ecologic „Mugur Verde” din cadrul Colegiul Economic „Virgil Madgearu” precum şi o paradă a modei, intitulată sugestiv „Ţinute Ecologice”, prezentată de elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” şi Şcoala Generala nr. 26 "Ion Creangă".