17 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
BMW X5 furat din Germania, depistat la Galaţi
BMW X5 furat din Germania, depistat la Galaţi
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia traficului cu autovehicule furate un autoturism BMW X5 care figura ca fiind furat din Germania. „În  timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia traficului cu autovehicule furate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au descoperit, pe raza municipiului Galaţi, un autovehicul marca BMW X5, culoare gri metalizat, fără plăcuţe de înmatriculare şi fără serie de şasiu vizibilă. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că autoturismul este înmatriculat în Germania şi figurează ca fiind furat. În urma aprofundării cercetărilor, s-a stabilit că posesorul autoturismului este cetăţeanul român S.M. Gabriel din Galaţi, iar în urma declaraţiilor acestuia a rezultat faptul că autoturismul a fost cumpărat de la o persoană din municipiul Timişoara, în schimbul unui VW Touareg şi a sumei de 15.000 de euro”, a precizat scms. Ion Irimia, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.  Poliţiştii de frontieră au luat măsura indisponibilizării autoturismului la sediul STPF Galaţi până la definitivarea cercetărilor, iar persoanei în cauză i-a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.


Articole înrudite