22 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bocăneanu ar fi făcut orice, numai să scape de martoră
Bocăneanu ar fi făcut orice, numai să scape de martoră

A pus la cale un plan malefic, care nu excludea nici agresiuni, nici răpire şi mergea până la omor, doar pentru a scăpa de un martor incomod. Procurorii brăileni îl cercetează acum pe fostul prefect Emanuel Bocăneanu inclusiv pentru aceste fapte.
„Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a sesizat Tribunalul Galaţi pentru că pe rolul unităţii noastre se află un dosar în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de «încercare la a determina săvârşirea unei infracţiuni».  Aici se încadrează fapta cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila săvârşită pe raza noastră de competenţă teritorială de către Bocăneanu Cătălin Emanuel, care i-a solicitat unei persoane să ucidă, să agreseze sau să o răpească, pe o persoană care are calitatea de martor în cauza penală aflată pe rolul Tribunalului Galaţi fază de cameră preliminară având ca obiect infracţiuni de corupţie”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Pentru o astfel de infracţiune se poate ajunge până la închisoarea pe viaţă sau până la o pedeapsă mai mare de 10 ani. Această cauză este cercetată în continuare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Aşa cum am mai scris, Bocăneanu a ajuns să se împrietenească oarecum cu un membru al lumii interlope din Brăila,  în timp ce amândoi erau în arest. După ce fostul prefect a ieşit, se pare că l-ar mai fi vizitat pe interlop şi l-ar fi rugat pe acesta să îl scape de cineva. Numai că cel solicitat a preferat să nu se bage în aşa ceva şi l-a denunţat pe Bocăneanu autorităţilor iar acestea i-au întins o cursă în restaurantul unui mall din Brăila. Fostul prefect s-a dus la întâlnire şi a bătut palma, dar nu cu un interlop, ci chiar cu un investigator sub acoperire. Ileana Schipor, fosta şefă a Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Pupulaţiei, era victima ce urma a fi redusă la tăcere. Ea a fost şantajată de Bocăneanu şi atunci l-a denunţat. Ileana Schipor a refuzat să dea vreo declaraţie în presă dar este speriată de ceea ce a auzit că i se putea întâmpla.

„Nu mi-a venit să cred când am auzit motivaţia”

Cei care se aflau în sala de şedinţă când procurorii DNA cereau arestarea lui Bocăneanu au rămas miraţi nu de arestare, ci de motivaţia pentru care se cerea. Unul dintre aceştia este Gigel Potrivitu, avocat al altui inculpat în acelaşi dosar cu Bocăneanu.
„Am rămas surprins nu de faptul că procurorii DNA cereau înlocuirea eliberării sub control judiciar cu măsura arestului preventiv pentru că s-ar fi încălcat limita de judeţ. Nu, ce m-a mirat a fost motivaţia procurorilor. Mi-e greu şi acum să cred că un fost demnitar ar face aşa ceva. Pe scurt, s-a motivat că Bocăneanu ar fi încălcat limita de judeţ şi a plecat la Brăila deoarece voia să pună la cale un plan de constrângeri, psihice, fizice, mergând de la răpire şi până la omor, pentru principala denunţătoare din dosarul său de corupţie. Nu am auzit dacă s-a spus într-adevăr că a dat 500 de lei acont investigatorului sub acoperire, pe care îl credea altcineva. Chiar dacă ar fi determinat denunţătoarea să schimbe declaraţia sau, şi mai rău, să nu o mai poată da, tot ar fi fost inutil. Sunt prea multe probe în dosar, care atârnă mult mai greu. Sper totuşi că nu tot este adevărat”, a spus avocatul Gigel Potrivitu.
La fel de miraţi sunt de ceea ce ar fi făcut fostul prefect şi vecinii lui Bocăneanu.
„Eu chiar ieri i-am dus o scrisoare care nimerise la noi. Chiar domnului Bocăneanu i-am dat-o. Mi-a mulţumit, dar era supărat. Nu prea sunt ei aşa vorbăreţi, ci mai degrabă erau oameni închişi. Dar eu tot nu pot crede că ar fi făcut aşa ceva”, spunea ieri Sultana Tudosie, una dintre vecinele fostului prefect.


Articole înrudite