Pe un câmp din apropierea localităţii Tudor Vladimirescu a fost găsită, vineri seara, o bombă rămasă neexplodată probabil din cursul celui de-Al Doilea Război Mondial. Elementul de muniţie mai avea însă activă substanţa explozivă şi, la un şoc mecanic sau de altă natură, ar fi putut exploda. „Era vorba de o bombă de aruncător de calibrul 82 de mm. Ea a fost preluată în condiţii de siguranţă şi apoi a fost transportată la depozitul de muniţie al Protecţiei Civile, urmând ca mai apoi să fie asanată”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă, de la ISU Galaţi.