Iubitorii aviaţiei sunt aşteptaţi sâmbătă, 28 mai, de la ora 10.00, la mitingul aerian „Borş de peşte la Vădeni”. Devenită deja o tradiţie în sud-estul ţării, manifestarea a ajuns anul acesta la cea de-a 9-a ediţie.
La fel ca şi anul trecut, Forţele aeriene romane au confirmat participarea la mitingul aerian dintre Galaţi şi Brăila. O formaţie de aeronave de luptă MIG 21 Lancer, de la Baza din Mihail Kogălniceanu – Constanţa, şi una de avioane de antrenament IAR 99, de la Şcoala de aplicaţie a forţelor aeriene din Bobocu – Buzău, vor încânta publicul prezent la aerodromul Aerial Club. Aeronavele vor evolua atât individual cât şi în formaţie, aceasta fiind o ocazie rară pentru spectatorii din zona să vadă în zbor avioanele militare romaneşti. Evoluţia celor două MIG 21 Lancer nu trebuie ratată, mai ales că aceste aeronave vor fi scoase în curând din zestrea armatei romane, fiind înlocuite de mult mai noile F 16 Eagle. După încheierea momentului oferit de Forţele aeriene române va fi rândul instructorilor şi piloţilor de aeronave ultrauşoare să arate ce pot. În timpul demonstraţiei de zbor spectatorii pot vedea peste 30 de motoparapante, motodeltaplane şi avioane de agrement din toată ţara. Vor fi evoluţii atât solo cât şi în formaţie, în care zburătorii prezenţi la Vădeni vor arăta publicului cât de spectaculos dar şi cât de sigur este zborul cu aceste aparate. Din reţeta mitingului aerian nu vor lipsi atât de apreciatele salturi ale paraşutiştilor. Şi, dacă vântul nu se va împotrivi, deasupra aerodromului Aerial Club de la Vădeni se va organiza şi o vânătoare de baloane cu avionul. De la sol se vor lansa către înalt baloane umplute cu heliu iar piloţii participanţi la vânătoare vor trebui să le spargă cu elicile aparatelor de zbor. După ora 14.00, când motoarele vor fi oprite, spectatorii vor putea să vadă de aproape toate aparatele de zbor prezente la aerodromul dintre Galaţi şi Brăila, vor putea să stea de vorbă cu piloţii, să obţină autografe şi să facă fotografii. După ora 16.00 până la apusul soarelui, toţi cei care vor să simtă „pe pielea lor” magia zborului vor putea să facă zboruri de agrement în zonă. Sărbătoarea aeronautica de la Dunărea de jos continuă şi duminică, pentru cei care nu au reuşit să zboare în ziua mitingului aerian.
La ediţia 2016 a mitingului aerian „Borş de peşte la Vadeni” membrii aeroclubului Aerial vor prezenta cu mândrie proiectul de restaurare derulat împreună cu Asociaţia piloţilor şi proprietarilor de aeronave (AOPA România) şi cu Muzeul naţional al aviaţiei române. Este vorba despre un avion militar de tip IAR 93, care a avut înmatricularea 229 şi care arată acum ca abia ieşit de pe porţile fabricii de avioane de la Craiova.
Alături de aeroclubul gălăţean, la ediţia din acest an a mitingului aerian „Borş de peşte la Vădeni” vor fi membrii Asociaţiei „Tradiţia Militară”, care vor prezenta câteva uniforme militare vechi, dar şi ai Asociaţiei „Dincolo de tăcere”, pentru copiii cu autism. La aerodrom va putea fi vizionată şi o expoziţie de fotografie de aviaţie şi paraşutism.