10 IULIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ieşirea dinspre Galaţi spre Tecuci, la coborârea de la Tirighina, a fost transformată ieri într-un adevărat câmp de luptă, unde puteai vedea autobuze lovite, maşini întoarse cu roţile în sus, plus o cisternă din care curgea clor. Practic, acolo, pompieri, medici şi paramedici SMURD, echipaje ale ambulanţei, jandarmi, poliţie, armată, dar şi cadre de la Mediu, Crucea Roşie şi Apă Canal, plus membrii comisiilor pentru situaţii de urgenţă, au pus în practică scenariul primei aplicaţii Cod Roşu realizată vreodată în Galaţi. Conform scenariului, în ziua de 30.03.2011, ora 11.00, pe DN 2B, la coborârea de la Tirighina, ca urmare a poleiului şi neadaptării vitezei la condiţiile meteo, s-a produs un accident între două microbuze cu persoane şi o cisternă. În urma coliziunii, cele două microbuze în care se aflau 45 de persoane s-au răsturnat, cisterna a derapat în şanţ şi prezintă scurgeri de clor, 28 persoane din microbuze sunt rănite, dintre care 12 grav, şoferul cisternei fiind la rândul lui rănit grav. În coliziune au intrat şi două autoturisme care nu au putut frâna la timp şi au derapat, lovindu-se de microbuze, într-un autoturism fiind 2 persoane încarcerate. În plus, ceea ce nu era în scenariul anunţat, una dintre maşini a luat foc. Totul s-a respectat, cu excepţia condiţiiilor meteo, poleiul lipsind din scenă. „A ieşit bine aplicaţia, dar avem de gând să realizăm şi alte simulări de acest gen, dar fără a anunţa toate instituţiile ce trebuie să intervină, pentru a vedea cum se comportă în timp real. După cum aţi văzut, nu am anunţat în scenariu şi faptul că o maşină va lua foc, tocmai pentru a testa mai bine şi cât mai aproape de situaţia reală totul. Pentru prima aplicaţie de acest gen din Galaţi rezultatele sunt bune, dar mai avem de lucrat”, a precizat col. Vasile Balaban, şeful ISU Galaţi.
Modul de desfăşurare aş acţiunii a fost calificat drept bun şi de coordonatorul UPU-SMURD, dr. Angel Trifan. „Per total, acţiunea a fost reuşită, dar avertizez că într-o situaţie reală timpii de acţiune vor fi mai mari deoarece trebuie pus în calcul şi timpul necesar convocării celor care nu erau de serviciu, plus panica populaţiei”, a precizat dr. Angel Trifan. SMURD Galaţi mai aşteaptă să primească o maşină de intervenţie pentru victime multiple pentru a se considera apt logistic pentru astfel de evenimente.

Articole înrudite