08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor, în urma unor verificări desfăşurate în Piaţa Calea Basarabiei, au confiscat 83 kg produse de origine animală (carne de miel şi peşte). Oamenii legii i-au identificat pe numiţii: R.I., în vârstă de 46 de ani, domiciliat în Republica Moldova, F.V., de 50 ani, domiciliată în Republica Moldova, şi Ş.V., de 26 ani domiciliat în Galaţi, în timp ce aveau scoase la vânzare, în condiţii improprii şi fără a deţine acte de provenienţă a mărfii şi documente de calitate, 22 kg carne de miel şi 61 kg de peşte (crap, scrumbie, hering).
În acest caz, poliţiştii locali au confiscat cele 83 kg de produse de origine animală, cantitate care a fost predată pe bază de proces verbal la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi. De asemenea, au fost aplicate trei sancţiuni în baza legii 12/1990 (două avertismente şi o amendă în sumă de 1.000 lei).
„Reamintim că, de la începutul anului în pieţele agroalimentare de la nivelul municipiului Galaţi, poliţiştii locali au aplicat sancţiuni comercianţilor care nu deţin cântare omologate, licenţe de comerţ stradal, nu au acte de provenienţă a mărfii sau scot la vânzare produse expirate, nu au avize cu orarul de funcţionare şi nu afişează datele de identificare. Sancţiunile au avut la bază încălcarea prevederilor HCL 79/2002 (lipsă licenţă comerţ stradal) şi HCL 307/2006 (comerţ în alte locuri decât cele special amenajate, cântare neomologate şi neverificate metrologic, neafişarea preţurilor, neachitarea taxelor stabilite de către Administraţia Pieţelor). În cazuri care ţin de protejarea populaţiei, împotriva unor activităţi comerciale ilicite, poliţiştii locali aplică prevederile legii 12/1990”, se arată în comunicatul Poliţiei Locale.


Articole înrudite