Aceasta ar fi cauza care ar fi dus la apariţia unor viermi în baia unui salon din Spitalul de Copii Galaţi. Concluzia aparţine echipei de control a Direcţiei de Sănătate Galaţi care, luni, 12 martie 2018, a controlat spitalul. "Inspectori sanitari din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi au efectuat un control la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Ioan Galaţi. Controlul a fost efectuat datorită autosesizării noastre în urma imaginilor apărute pe reţelele de socializare, respectiv reclamaţia unor părinţi că într-o băiţă au semnalat apariţia unor viermişori. Astfel, în urma controlului, nu s-a constatat prezenţa niciunui vector în spaţiul aparţinând spitalului. Ultima dezinsecţie a fost efectuată în data de 8 martie, conform graficului, în toată unitatea sanitară. Viermii prezentaţi în mass-media ar fi putut apărea în urma umidităţii excesive din grupul sanitar reclamat, ca urmare a ventilaţiei artificiale ineficiente. Menţionez că acest salon face parte dintr-o secţie de curând renovată, cu instalaţie sanitară nouă. S-a recomandat asigurarea ventilaţiei corespunzătoare din grupurile sanitare prin modificarea sistemului de poziţionare a cădiţelor pentru duş astfel încât să se permită curăţarea, dezinfecţia şi dezinsecţia corespunzătoare a pavimentelor, inclusiv sub cădiţe", a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu. Nu s-au dat amenzi în acest caz şi în spital nu au mai fost descoperite probleme similare la alte băi după ce a fost verificată întreaga unitate sanitară.