Doi copii, unul de 11 ani şi un al doilea în vârstă de numai 3 ani, au ajuns la spital după ce au fost victimele unor accidente rutiere. În primul caz, M. Teodora, de 46 ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe str. Siderurgiştilor, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii şi a accidentat o minoră în vârsta de 11 ani. În urma accidentului, minora a fost transportată pentru acordarea de îngrijiri medicale la Spitalul de Copii Galaţi. În cel de-al doilea caz, B. Cornel, de 40 ani, din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe str. Dunărea, în apropierea Şcolii Generale nr. 3, a accidentat un minor de 3 ani, din Cireşu, Brăila, care traversa strada regulamentar pe trecerea de pietoni. Minorul a fost transportat la Spitalul de Copii Galaţi pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat.