În seara de Moş Nicolae, la ora 18, copii şi părinţi veniseră deja pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, să participe la spectacolul dedicat lor. Au urcat pe scenă Moş Crăciun cu ajutoarele lui (elfi, zâne, prinţese, brazi). Au evoluat pe scenă actori, artişti bine pregătiţi, iar atmosfera a fost plină de veselie, iar îndrăgita solistă Oana Sârbu a susţinut un recital extraordinar. Cântecele şi dansurile au fost apreciate de spectatorii care au răspuns acompaniind atunci când ştiau versurile, dansând, aplaudând. Feţele lor străluceau bucuroase, indiferent de vârstă. Parte dintre copii şi-au pus pe capete scufiile roşii primite cadou de la organizatori. Au făcut fotografii cu omul de zăpadă, bradul împodobit, sania, renul ori copacul elfilor. S-au plimbat cu maşinuţele, şi înainte, şi după ce au primit invitaţii gratuite din partea parcului de distracţie aflat spre marginea platoului, iar cei cărora li s-a făcut foame au putut să-şi cumpere câte ceva de pe la căsuţele care ofereau porumb fiert, dulciuri, ori alte produse alimentare.
Bradul a fost aprins la sosirea primarului Marius Stan, care s-a rupt pentru o vreme de lângă propria familie, pentru a petrece câteva clipe alături de copiii veniţi la petrecere.
De menţionat că aceasta este prima petrecere dedicată copiilor cu ocazia venirii lui Moş Nicolae, în anii anteriori fostul edil reuşind să se adune doar pentru a aprinde un brad intens cerut, pe care se tot zgârcea să îl ofere copiilor gălăţeni.