Tragedie la Drăgăneşti. Ion Florin Măgureanu (foto medalion), un băiat în vârstă de 5 ani, şi-a pierdut viaţa după ce a fost lovit în cap de calul părinţilor. „Băiatul şi sora lui stăteau pe lângă maică-sa, care mulgea vaca. Nu ştiu cum, copilul a luat un băţ şi a dat în cal. Murgu îi zice calului, şi de 7 ani, de când îl am, o dată nu a lovit. Acum a dat însă cu copita o lovitură în spate, unde era băiatul. În cap i-a dat. Mare nenorocire. Acu' o să vând calul, să îngrop băiatul, că bani nu avem. Din 80 de lei trăim toţi...”, plângea Ion Măgureanu (dreapta, în foto), tatăl copilului. Aurelia, mama micuţului, nu mai poate nici să doarmă, nici să mănânce. E în stare de şoc.
Medicii au făcut tot ce s-a putut pentru copil, dar un os îi străbătuse micuţului creierul şi intrase în comă chiar din momentul în care a fost lovit. „Un echipaj SMURD a acordat primul ajutor la locul accidentului şi a dus copilul la Spitalul din Tecuci. De acolo l-am preluat noi şi l-am adus la Spitalul de Urgenţă pentru Copii şi apoi a ajuns la Spitalul de Urgenţă. Avea o fractură frontală prin înfundare. A fost operat, dar era prea târziu. Din păcate, a decedat”, a spus dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Aambulanţă Judeţean Galaţi.
Rudele spun că doar cu o zi înainte de a muri, băiatul învăţase să scrie, chiar dacă avea numai cinci ani.
Un alt ghinion a fost că animalul, care până acum nu fusese niciodată potcovit, a fost potcovit doar cu vreo câteva zile înainte de nenorocire. Primarul din Drăgăneşti, Liviu Condrache, promite că va ajuta familia cu cele necesare înmormântării, astfel încât oamenii să nu fie siliţi să vândă tot ce au prin curte. „Nu ştim acum ce o să ne facem. Măcar dacă şi-ar reveni maică-sa, Aurelia... A stat cu el în braţe, plin de sânge, până a venit ambulanţa, şi a tot sperat, poate-poate că va trăi... De durere nici nu ştie cum îl mai chema pe băiat. Parcă nu poate să îi spună numele. Acum le-a mai rămas fetiţa, Ioana, de 3 ani. Măcar pe ea să o crească mare... Şi fata e speriată, că ea l-a găsit pe băiat căzut în spatele calului”, spunea Maria Mandi (stânga, în foto), mătuşa victimei.