25 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Curajosul care a prins Crucea Bobotezei a făcut-o pentru sora lui
Curajosul care a prins Crucea Bobotezei a făcut-o pentru sora lui

Anul acesta, pe malul Dunării s-au strâns mai puţini oameni ca anul trecut,  să ia la parte la slujba de sfinţire a apelor ţinută de Î.P.S. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Poate că şi temperaturile mici i-au făcut pe mulţi să nu iasă din case. Arhiepiscopul Casian Crăciun a primit onorul de la Armată, a binecuvântat mulţimea şi apoi a sfinţit apa din butoaiele de lemn pregătite. A urmat slujba, iar după predică înaltul prelat a coborât pe Faleza inferioară, unde a aruncat în apă Crucea Bobotezei. 11 gălăţeni curajoşi s-au aruncat după ea în apele reci ale Dunării. Cel care a prins-o este Lucian Bătică, un gălăţean de 25 de ani care lucrează în construcţii. „Nu m-am pregătit şi e prima oară când sar. Nu mă gândeam că o să o prind. Am vrut să sar pentru sora mea, care este grav bolnavă cu picioarele. Ei îi dedic victoria”, a spus Lucian Bătică la ieşirea din apă. Primarul Marius Stan a vrut să răscumpere Crucea Bobotezei de la câştigător, dar acesta nu a vrut. ,,Nu m-am gândit să le dau un premiu, am vrut să răscumpărăm Crucea, dar nu au vrut. Oricum, îi aşteptăm, şi mai ales pe câştigător îl aşteptăm la Primărie”, a spus Marius Stan, primarul Galaţiului. Oamenii şi-au luat apoi agheasmă din butoaiele sfinţite şi mare îmbulzeală nu a fost, mai ales că jandarmii au vegheat, dar nici nu a fost aşa multă lume, ca în alţi ani. 


Articole înrudite