După o primă acţiune concretizată în organizarea unui Târg de oferte educaţionale - CARIERA 2014, despre care şi ziarul nostru a relatat, o nouă manifestare va avea loc vineri, sub sloganul sugestiv "Dă like carierei tale!".
Târgul Regional al Meseriilor 2014 se deschide începând cu ora 9.00, în atelierul şcoală a Colegiului Tehnic de Alimentaţie şi Turism "Dumitru Moţoc" Galaţi, şi este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centru judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi.
"Este un eveniment de marketing educaţional aflat la a doua ediţie şi se adresează, pentru prima dată, elevilor , în vederea conturării unei imagini realiste despre profilurile ocupaţionale ale meseriilor din oferta educaţională pentru anul şcolar viitor, informării privind numărul de locuri şi specializării din învăţământul profesional cu durata de trei ani", a declarat prof. Diamanta Luminiţa Bulai, insp. şcolar general adjunct, în cadrul ISJ Galaţi.
Concret, elevii prezenţi vor vizita standurile liceelor tehnologice care îşi vor prezenta oferta educaţională pentru şcoala profesională şi cea a partenerilor - agenţi economici care susţin pregătirea profesională a elevilor şi pot oferi, în viitor, un loc de muncă pentru absolvenţi.
Aşa cum am aflat de la organizatori, târgul se adresează şi elevilor din clasele a IX-a din liceele tehnologice, care doresc să continue studiile în învăţământul profesional cu durata de 2 ani.