Aceasta este decizia pe care a luat o conducerea Apaterm în ceea ce priveşte asociaţiile de proprietari rău platnice cărora li se sistase furnizarea apei calde din cauza datoriilor acumulate către societatea locală de distribuţie a apei calde şi căldurii. Potrivit directorului general al Apaterm, George Cubasa, începând de ieri 80 de asociaţii care nu mai primeau apă caldă din cauza restanţelor de plată acumulate au fost realimentate cu agent termic. Reluarea furnizării apei calde se va face către toate asociaţiile rău platnice, indiferent dacă au semnat sau nu protocolul de eşalonare a datoriilor cu conducerea societăţii. Directorul general al Apaterm susţine că asociaţiile de proprietari datorează societăţii locale de furnizare a agentului termic circa 1500 de miliarde de lei vechi, sumă în care sunt incluse şi penalităţile de întârziere. Reamintim că decizia de întrerupere a furnizării apei calde a fost luată acum circa 2 săptămâni şi a vizat un procentaj de 10% din numărul de asociaţii din Galaţi, adică 80 de asociaţii. Dacă conducerea Apaterm a decis să fie indulgentă cu asociaţiile datornice cărora le tăiase apa caldă de la robinete, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul Apa Canal, societatea continuând aplicarea măsurii de restricţionare a furnizării apei reci către asociaţiile de locatari sau proprietari datornice.