Poliţiştii gălăţeni au marcat vineri, alături de colegii lor din toată ţara, Ziua Poliţiei Române. Manifestările dedicate acestei zile au început la Galaţi cu o depunere de coroane la monumentul poliţiştilor eroi căzuţi la datorie, aflat în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Şeful instituţiei, Daniel Lefter, a precizat că s-a dorit începerea ceremoniei cu această depunere de coroane astfel ca nimeni să nu treacă cu vederea, în acea zi specială, dedicată poliţiştilor, jertfa celor căzuţi la datorie. Manifestările au continuat cu dezvelirea unei plăci memoriale în holul Inspectoratului, placă pe care au fost trecute numele foştilor inspectori ai poliţiei gălăţene. Doi dintre aceştia, Tache Băcănială şi Luca Iamandi, chiar au fost prezenţi la manifestare. Acţiunile dedicate Zilei poliţiei române la Galaţi au continuat cu o şedinţă festivă, în timpul căreia au fost avansaţi 142 de subofiţeri şi 46 de ofiţeri. Printrei cei care şi-au schimbat gradul se numără şeful IPJ Galaţi, scms. Daniel Lefter, care a devenit comisar. Acelaşi grad îl are de acum înainte şi purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici.