Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor reprezintă principală deficienţă constatată de comisarii Gărzii de Mediu Galaţi în urma controalelor efectuate în ultima perioadă, şi aici ne referim în special la agenţii economici. Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Galaţi, comisar Ion Avram, verificările efectuate la o serie de agenţi economici care îşi desfăşoară activitatea la nivelul judeţului Galaţi au scos la iveală o serie de nereguli referitoare la modul de gestionare a deşeurilor, şi aici ne referim la respectarea prevederilor legale referitoare la depozitarea, transportul şi eliminarea deşeurilor. Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Galaţi ne-a spus că pe lista societăţilor care au fost sancţionate pentru nerespectarea legislaţiei se află firmele Ghedintest, care a fost amendată cu 250 de milioane de lei vechi pentru arderea miriştilor, firma Discount SRL, care a fost sancţionată cu 200 de milioane de lei vechi pentru că nu a respectat legislaţia privitoare la gestiunea ambalajelor. „O altă societate care a fost sancţionată cu suma de 500 de milioane de lei vechi este firma grecească Misogeos, motivul fiind arderea produsă la groapa de gunoi de la Tirighina, iar o amendă de 200 de milioane de lei vechi a fost aplicată firmei Electrosistem SRL”, ne-a mai declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii de Mediu Galaţi, Ion Avram.