Sfârşitul de săptămănă nu a fost de bun augur pentru vreo şase gălăţeni, toţi bărbaţi, care au ajuns la Spitalul de Urgenţă bătuţi măr, care sâmbătă dimineaţa, care duminică noaptea. Deşi poveştile lor seamănă doar în ceea ce priveşte corecţiile fizice primite - toţi au luat bătaie în momente în care se aşteptau la orice, numai la pumni nu -, două dintre poveşti sunt mai bizare. Cum ar fi cea a lui „Romeo” din Fârţăneşti şi a „Julietei” din Cuca. Povestea de dragoste dintre flăcăul din Fârţâneşti şi o fată din Cuca s-a terminat foarte prost pentru băiat deşi, cel puţin aşa spune victima, despărţirea s-ar fi făcut cu acordul ambelor părţi. „Am fost la Cuca, la prietena meu. Suntem doar de o lună împreună şi deşi la început nu au fost probleme, mai apoi ne-am certat. Nu din gelozie sau altceva. Aşa, din cuvinte spuse fără rost. Amândoi am decis că nu mai este cazul să ne vedem. Chiar îmi luam la revedere de la ea, când l-a chenat pe fratele ei. Habar nu aveam de ce, că noi de fapt nu ne certasem acum. Amândoi am spus că punem punct. Din păcate, fosta mea prietenă şi-a schimbat probabil gândurile şi fratele ei m-a luat la bătaie până ce mi-a rupt mandibula. Nici acum nu am înţeles de ce, că doar şi ea a vrut să ne despărţim”, spunea Marian Avram. Mai supărat e tatăl tânărului, care fierbe de mânie că rudele fostei prietene i-au băgat în spital băiatul degeaba. El nu are de gând să îi ierte şi vrea să-şi pună fiul să-i dea în judecată.
În ce-l priveşte pe Costel, un gălăţean de 26 de ani, acesta nu s-a despărţit de prietenă, dar după o seară de distracţie într-un club din zona Falezei a ajuns la Spitalul de Urgenţă. „M-au bătut cu bastoanele vreo cinci-şase bodyguarzi de la club. Mi-au dat şi cu spray în ochi. Eu nu am făcut scandal deloc. Nu înţeleg ce au avut cu mine. Le-au zis rudelor şi prietenilor mei că nu ştiu ce am făcut eu acum vreo câteva nopţi la ei în club. Numai că atunci eu eram la Iaşi, nu în Galaţi, şi pot să dovedesc asta”, spunea tânărul. Poliţiştii îi confirmă povestea. „Cei cinci bodyguarzi sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de lovire”, a precizat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.