Ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Mihai Câmpeanu, a premiat marţi, la Palatul Parlamentului, cele 60 de unităţi de învăţământ preuniversitar desemnate câştigătoare la a XII-a ediţie a competiţiei naţionale "Şcoala Europeană".
Din păcate, se pare că printre "premianţi" nu sunt şi şcoli din Galaţi, toate cele patru unităţi şcolare locale înscrise în concurs obţinând un punctaj care le situează în partea a doua a clasamentului. Totuşi, trebuie apreciat faptul că aceste şcoli demonstrează o mai mare implicare în participarea la programele europene dezvoltate la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, dar şi responsabilitate şi calitate în actul managerial educaţional.
Competiţia naţională "Şcoala Europeană", lansată în 2004, se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în activităţi/ programe/ proiecte europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.
Din judeţul Galaţi s-au înscris şi au participat, în programul competiţional, patru unităţi şcolare: o şcoală gimnazială, două colegii naţionale şi o şcoală postliceală. Acestea sunt: Şcoala Gimnazială nr. 5 din Galaţi (locul 100, cu 119 puncte înregistrate), Colegiul Naţional „Alexandru loan Cuza” Galaţi (locul 66, cu 151 puncte), Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" Galaţi (locul 98, cu 120 puncte) şi Şcoala Postliceală "Christiana", tot din Galaţi (poziţia 96 în listă, cu 122 puncte înregistrate).
Potrivit comunicatului de presă al MECŞ, lansat cu această ocazie, la ediţia din acest an s-au înscris 115 unităţi de învăţământ preuniversitar din 35 de judeţe şi din municipiul Bucureşti. Pe primele trei locuri s-au clasat, şcoli din din Bârlad, din Caransebeş, Baia Mare şi Suceava precum şi unităţi şcolare din din Arad şi Târgovişte.
Fiecare şcoală câştigătoare a primit certificatul „Şcoală Europeană - 2015” şi un premiu în valoare de 5.000 lei, care va fi utilizat exclusiv pentru dotări, funcţie de necesităţile fiecărei unităţi şcolare. Certificatul are o valabilitate de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a-l obţine.