20 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Accident grav de muncă la Navrom Reparaţii. Doi muncitori, un lăcătuş şi un sudor, unul în vârstă de 35 de ani şi altul în vârstă de 48 de ani, au murit, cel mai probabil asfixiaţi, după ce au căzut sau au intrat în interiorul dublului fund, la o adâncime de 3 m, al unei barje de 300 de tone. Echipajul SMURD care a ajuns la faţa locului nu a mai avut ce face. „Nu am mai avut ce face. Au murit cel mai probabil asfixiati, dar nu ştim sigur. Urmează ca necropsia să stabilească exact cauzele morţii”, a declarat dr. Amalia Morcov, de la SMURD Galaţi.
Absenţa lui Ion C., în vârstă de 38 de ani, şi a lui Gigel R., în vârstă de 48 de ani, cei doi decedaţi, a fost observată după pauză. „Acolo lucra o echipă de 6 muncitori în schimbul doi. Nu ştim ce căutau acolo jos cei doi muncitori. Sarcina lor era să desfacă piuliţele de scoatere a unor capace. Nu cred că au decedat din lipsă de aer, deoarece era un capac deschis, deci nu poate fi vorba de asta. Nu ştim dacă au căzut sau nu”, a declarat Nicolae Chivu, inginer şef la Navrom Reparaţii.
Cadavrele celor doi angajaţi au fost scoase de pompierii militari care au intrat în incinta după ce au tăiat şi au lărgit intrarea. „Am intervenit cu echipamentul din dotare, cu măşti de oxigen, la dublul fund al unei barje pentru a scoate două persoane care au decedat prin asfixie, probabil cu gaze, dar nu se ştie deocamdată”, a declarat plt. adj. şef Sorin Darie, de la ISU Galaţi.
Inspectoratul Teritorial de Muncă a început o anchetă în acest caz. „Din primele date ale anchetei reiese că muncitorii, unul lăcătuş şi altul sudor, trebuiau să lucreze la suprafaţă, având sarcina de a desface capacele de la suprafaţă. Nu ştim exact ce căutau muncitorii la locul unde au fost găsiţi decedaţi. Infirmam ipoteza ca unul ar fi scăpat o cheie şi celălalt s-a dus să îl ajute, deoarece lucrau cu nişte chei foarte mari. Continuăm anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat”, a precizat Ionel Petrea, directorul ITM Galaţi.
Cel mai în vârstă dintre muncitori era căsătorit şi avea copii.

Articole înrudite