23 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doi poliţişti, unul fiind chiar liderul, reţinuţi în filiera contrabandei cu ţigări
Doi poliţişti, unul fiind chiar liderul, reţinuţi în filiera contrabandei cu ţigări

Procurorii DIICOT Galaţi au audiat ore în şir cele peste 35 de persoane ridicate în urma celor 26 de percheziţii care au avut loc luni pentru destructurarea unei reţele ce făcea contrabandă cu ţigări. În urma audierilor, patru persoane, printre care se numără şi doi poliţişti de frontieră, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă. Procurorii DIICOT Galaţi vor solicita Tribunalului Galaţi arestarea preventivă a celor patru inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile. Din probatoriul administrat, pe raza judeţului Galaţi, în luna aprilie 2014, a fost constituit un grup infracţional organizat specializat în introducerea în România, peste frontiera de stat, a unor cantităţi mari de ţigarete, liderul grupării fiind chiar un poliţist de frontieră. Acesta, care este unul dintre cei reţinuţi, se numeşte Petrea Vasile Bogdan. Al doilea poliţst de frontieră reţinut este Scîntei Mircea, cu atribuţii directe pe linia efectuării controlului de frontieră pe sensul de intrare în România PTF Oancea. Au mai fost reţinuţi pentru 24 de ore Năvălici Costel, principalul asociat al inculpatului Petrea Vasile-Bogdan, faţă de care există suspiciunea că, alături de liderul grupării, lua decizii cu privire la organizarea transporturilor ilegale de ţigări, precum şi Hurduc Dică-Nelu, inculpat faţă de care există suspiciunea că era principalul distribuitor pe piaţa neagră a ţigărilor provenite din transporturile ilegale efectuate de către membrii grupării.

Galaţi, Târgu-Bujor, Bereşti şi Băneasa - traseul de vânzare a mărfii

În comunicatul DIICOT se arată că importante cantităţi de ţigări au fost introduse în mod ilegal în ţară, din Republica Moldova, prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea-Cahul, cu complicitatea unor lucrători ce îşi desfăşoară activitatea în punctul de trecere a frontierei menţionat. Numai în perioada 01.06.2014 - 19.08.2014, membrii grupării infracţionale au efectuat şapte transporturi ilegale de ţigări din Republica Moldova în România. Ţigările erau valorificate către diverse persoane ce domiciliază în municipiul Galaţi, precum şi în alte localităţi de pe raza judeţului, precum Târgu-Bujor, Bereşti şi Băneasa, fiind deja identificate zeci de persoane. Prejudiciul a fost estimat la peste 470.000 de lei. În vederea recuperării pagubei, în urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe autoturisme şi sume de bani, urmând ca acestea să fie puse sub sechestru asigurător. Totodată, au fost descoperite şi ridicate peste 42.000 de pachete de ţigări traficate.
După audierea celor 35 de persoane, procurorii DIICOT - ST Galaţi au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de patru inculpaţi, dintre care doi sunt poliţişti de frontieră în PTF Oancea, şi au început urmărirea penală faţă de alte opt persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă în formă calificată şi continuată şi dare de mită.


Articole înrudite