Două persoane, şi anume un minor în vârstă de 12 ani şi o bătrână în vârstă de 76 de ani au fost descoperite dormind noaptea sub cerul liber pe o bancă în diferite locuri din oraş. Altfel, în noaptea de 20 august, o patrulă de poliţişti comunitari care treceau prin zona Băcănie a descoperit un minor în vârstă de 12 ani din Galaţi care dormea pe o bancă aflată în parcul situat în vecinătatea Spitalului de Copii. Copilul le-a spus poliţiştilor comunitari că nu mai are unde să locuiască deoarece ambii părinţi au ajuns în închisoare. Minorul a fost luat de poliţiştii comunitari şi internat la Centrul de Primire Minori „Irene şi Stuart”.
Şi o gălăţeancă în vârstă de 76 de ani a ales să doarmă tot sub cerul liber, adică pe o bancă din parcul Eminescu. Bătrâna a fost găsită tot noaptea târziu de către poliţiştii comunitari, aceasta plângându-se de faptul că a fost izgonită din apartament de către soţ, din cauza unor certuri repetate.