08 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Elevii gălăţeni au ocazia să îi urmărească pe poliţiştii locali în acţiune
Elevii gălăţeni au ocazia să îi urmărească pe poliţiştii locali în acţiune

Poliţia Locală Galaţi îşi deschide porţile în această săptămână pentru elevii şi cadrele didactice care şi-au exprimat intenţia, ca în cadrul programului iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, să viziteze instituţia de ordine şi siguranţă publică. Având în vedere buna colaborare cu instituţiile de învăţământ, la care se adaugă dorinţa elevilor de a vedea ce înseamnă să fii poliţist local, câteva sute de preşcolari şi şcolari vor lua parte la o serie de acţiuni specifice Poliţiei Locale, pe linie de ordine publică, siguranţă rutieră, şi nu în ultimul rând intervenţie rapidă.
Elevii gălăţeni vor avea ocazia să îi urmărească pe poliţiştii locali acţionând în diverse situaţii şi vor avea posibilitatea să vadă parte din dotarea Poliţiei Locale. De asemenea, vor avea ocazia sa îi urmărească pe poliţiştii gălăţeni în baza sportivă, acolo unde îşi desfăşoară parte din antrenamentul zilnic. În funcţie de vârstă, la întâlnirea cu elevii gălăţeni, oamenii legii vor pune în discuţie şi prevederile legii 349 (legea antifumat). Activităţile, care vor avea loc la sediul Poliţiei Locale Galaţi, din strada Traian, nr. 254, se derulează în zilele de 18 – 20 aprilie, în intervalul 10.00 – 13.00.


Articole înrudite