23 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Cele mai profitabile firme din Galaţi au fost recompensate, ca în fiecare an, de Patronatul IMM-urilor gălăţene, manifestarea începând la ora 15 în sala Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, „maestru de ceremonii” fiind Marian Filimon, care  a oferit cupe şi diplome primilor trei agenţi economici clasaţi la fiecare categorie din punct de vedere al numărului de salariaţi - întreprinderi mari, mijlocii, mici şi microîntreprinderi, recompensele fiind date în  funcţie de rezultatele financiare înregistrate la sfârşitul anului trecut, firmelor care nu au avut datorii la bugetul statului. Preşedintele PIMM Galaţi a oferit şi o serie de premii speciale unor societăţi care au excelat în domeniul lor de activitate. La ora 16.30 a avut loc un cocktail şi o degustare de vinuri alese, iar premiile date oamenilor de afaceri gălăţeni care au urcat pe scenă au fost înmânate de către preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa, prefectul Dorin Otrocol, primarul Marius Stan, în timp ce oaspete de seamă a fost ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu.


Articole înrudite