Până în data de 12 martie, pasionaţii de obiecte realizate manual pot vizita expoziţia "Pasiunea care înfloreşte mereu", gazduită de Casa de Cultură a Sindicatelor, la etajul I al instituţiei. Aici, gălăţenii vor putea admira bijuterii, tablouri, rame, aranjamente florale şi multe alte lucruri care s-au născut din talentul şi îndemânarea membrilor Clubului Seniorilor de la Fundaţia "Împreună". De asemenea, pentru că ne aflăm în perioada celebrării sosirii primăverii, expoziţia este dedicată zilei de Dragobete şi a Mărţişorului. Evenimentul este unul caritabil, iar banii obţinuţi în urma vânzărilor obiectelor expuse vor fi direcţionaţi către copiii şi bătrânii nevoiaşi. Coordonatorii expoziţiei sunt Daniela Strat şi Marietta Vătafu.