Falsificatorii de carduri fac recurs la arestare

Secţia Penală a Tribunalului Galaţi a decis, la sfârşitul săptămânii, arestarea a două persoane implicate într-o reţea de clonare a cardurilor la ATM-uri. Potrivit comunicatului remis de Tribunalul Galaţi, cei doi, Grigore Neagu şi Răzvan Drăguş, sunt arestaţi preventiv până pe data de 1 iullie 2011. Potrivit informaţiilor furnizate de judecătorul Florin Meleacă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Galaţi, cei doi inculpaţi ar fi constituit, în perioada 2009-2010, un grup infracţional organizat împreună cu alte persoane, obţinând astfel multiple beneficii materiale prin comiterea de fraude folosind carduri bancare clonate. Cei doi ar fi falsificat şi ar fi instigat şi alte persoane să falsifice carduri bancare prin clonarea acestuia. În acest scop s-au folosit echipamente hardware şi software pentru retragerea de numerar de pe respectivele carduri, ale căror proprietari de drept evident că habar nu aveau unde li se duc banii. Cei doi inculpaţi au formulat recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Galaţi.

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

SONDAJ DE OPINIE

Ce este cel mai important pentru dumneavoastră la Faleza Dunării din Galaţi?

BeautyStartupconsultanta achizitii publiceAdmitereDetectivMica Publicitate 2OnReminderVeterinar

Follow
Caută
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...

Adaugă-ne ca sursă în Google Urmărește-ne pe Google News Urmărește-ne pe Whatsapp