În şoc hipotermic, cu mîinile şi picioarele îngheţate, a fost găsită o bătrănă în vârstă de 60 de ani din Smârdan. Femeia, pe numele ei Maria Farcaş, nu are niciun fel de rudă cu care să ţină legătura, deşi vecinele spun că ar avea o fiică la Schela, dar nu ar fi în bune relaţii cu ea. Oamenii mai spun că fiica ar fi vrut să îşi ia amma la ea dar bătrăna a refuzat cu încăpăţânare. ”Acum nu are nici de unele. Nu are nici căldură în casă, nu are nici mâncare... nu are nimic. Până şi geamurile le are sparte la unele ferestre. E vai de capul ei. A găsit-o un băiat care voia să îi ducă nişte pâine. Nici nu mai sufla. Au luat-o cu ambulanţa”, a spus Anişoara Mărgărit, una dintre vecinele femeii.
Vecinele o ştiu pe bătrână că e amărâtă şi uneori îi mai duc câte o farfurie de mâncare, dar asta nu poate rezolva problema. ”Nici ajutor social nu ia, din câte ştiu. Nu are foc în sobă, că... unu, nu are lemne şi doi, nici ar avea cum să aprindă focul că e prea slăbită”, a spus Maria Butnaru, o altă vecină de-a femeii încheţate. În drumul spre Galaţi de la Smârdan, femeia era să moară de două ori.
”Am fost solicitaţi la un caz la Smârdan, unde am găsit o femeie de 60 de ani aflată în şoc hipotermic. Abia mai respira. În casa în care locuia nu era deloc căldură. Am stabilizat-o şi apoi am transportat-o către Spitalul de Urgenţă, dar a făcut de două ori stop cardiorespirator şi de fiecare dată a fost resuscitată, întâi pe ambulanţă apoi în Unitatea de Primiri Urgenţă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Femeia este acum în comă dar intubată la Reanimarea Spitalului de Urgenţă.