Pentru a doua zi consecutiv, cei aproximativ 600 de angajaţi ai Direcţiei de Finanţe Galaţi nu au lucrat, aceştia fiind nemulţumiţi de faptul că începând din luna iulie nu li s-au mai acordat stimulentele prevăzute de Codul de Procedură Fiscală. La fel de nemulţumiţi au fost şi angajaţii care lucrează la nivelul diferitelor unităţi fiscale din judeţ, şi aceştia refuzând ieri să lucreze, potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de liderul sindicatului liber din cadrul Direcţiei de Finanţe Galaţi, Dan Mihalache. În afara faptului că sunt nemuţumiţi de faptul că li s-au redus salariile cu 25%, cel mai mare of al finanţiştilor gălăţeni l-a reprezentat faptul că din luna iulie nu mai primesc stimulente, fiind practic vorba de anumite sume al căror cuantum diferea de la un caz la altul şi de care beneficiau toţi angajaţii instituţiei.
Reamintim că finanţiştii gălăţeni au declanşat miercuri, în jurul prânzului, o grevă spontană, fiind nemulţumiţi de tăierea stimulentelor. După ce ieri dimineaţă au ieşit cu toţii în faţa Direcţiei de Finanţe Galaţi, purtând pancarte pe care se puteau citi lozinci cum ar fi „Vrem să trăim decent”, „Vrem salarii decente”, în jurul orei 10 au intrat în două săli din instituţie unde au urmărit la televizor evoluţia protestelor iar ulterior, în jurul orei 13, au ieşi din nou afară. Liderul de sindicat Dan Mihalasche ne-a spus că finanţiştii susţin că nu vor relua lucrul decât în momentul în care li se vor plăti stimulentele pe ultimele luni. În ceea ce priveşte finantiştii care au spus adio locurilor lor de muncă în ultimele luni, doar un singur angajat a decis să renunţe la locul lui de muncă, preferând să plece la un alt job.