Poliţiştii din comuna Independenţa au fost sesizaţi de o femeie cu privire la faptul că mai multe persoane sustrag plăci de azbociment din curtea unui complex zootehnic. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au prins în flagrant un bărbat de 40 ani, din localitate, în timp ce sustrăgea 47 de plăci de azbociment provenite de la acoperişul unei hale. Bărbatul a fost condus la sediul postului de poliţie şi, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că la furt ar mai fi participat şi un alt bărbat, de 44 ani, care a părăsit locul faptei până la venirea poliţiştilor.
Cele 47 de plăci de azbociment au fost predate societăţii prejudiciate. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de către lucrătorii Postului de poliţie Independenţa, cu suspecţii în stare de libertate. (M.R.)
Cercetaţi pentru furt de curent electric
Poliţiştii din comuna Movileni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de energie electrică. În urma acestei acţiuni au fost depistate trei persoane de 24, 38 şi 44 de ani, ce sustrăgeau energie electrică cu ajutorul unor instalaţii improvizate. „Celor trei li s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. (M.R.)
Acţiuni ale poliţiştilor de la Transporturi
În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii SRPT Galaţi au acţionat în staţii şi trenuri de călători, pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor cu violenţă şi pentru menţinerea unui climat civilizat în ceea ce priveşte ordinea şi liniştea publică pe timpul călătoriei cu trenul. Cu această ocazie au fost depistaţi trei bărbaţi de 43, 47, respectiv 54 ani, asupra cărora poliţiştii au găsit câte un cuţit, pe care îl purtau în mod ilegal şi cu care puteau pune în pericol viaţa ori integritatea corporală a celorlalţi călători. Celor trei persoane li s-au întocmit dosare penale şi sunt cercetate în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de port fără drept de obiecte periculoase.