21 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fostul director al Electrocentrale s-a ales cu contractul de muncă suspendat
Fostul director al Electrocentrale s-a ales cu contractul de muncă suspendat

După ce şi-a pierdut scaunul de director al Electrocentrale la începutul anului 2012, Eduard Urbanschi s-a trezit şi cu contractul de muncă suspendat în 2013. Urbanschi a atacat decizia noii conduceri a Electrocentrale la Tribunalul Galaţi, iar instanţa i-a dat dreptate în prima fază. Judecătorii au anulat decizia de sancţionare 43/2013, emisă de Electrocentrale pe numele fostului director, anulând astfel suspendarea contractului de muncă al lui Urbanschi.
„Obligă intimata către contestator la plata drepturilor salariale reţinute în baza deciziei 43/2013 şi a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada suspendării contractului individual de muncă, sume care vor fi indexate până la data plăţii efective. Obligă intimata către contestator la plata sumei de 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, stabilise instanţa de judecată.

S-a întors roata

În urmă cu câteva zile, situaţia lui Urbanschi s-a schimbat radical după ce judecătorii Curţii de Apel Galaţi au concluzionat că Electrocentrale a avut dreptate când i-a suspendat contractul de muncă fostului director, respingându-i acestuia contestaţia, ca fiind nefondată.
Deşi motivul înlocuirii din funcţie a lui Eduard Urbanschi este neclar, se pare că debarcarea acestuia şi aducerea lui Ionel Stanciu a venit după ce ar fi acceptat semnarea unui acord de furnizare a agentului termic către Apaterm, documentul fiind folosit ulterior în instanţă de societatea de termoficare pentru a-şi legitima poziţia pe piaţa gălăţeană. Asta în condiţiile în care la momentul respectiv se ducea un război pe faţă între PDL şi USL pentru a monopoliza furnizarea agentului termic în Galaţi. Cei care au avut cel mai mult de suferit au fost gălăţenii, care timp de mai multe săptămâni au dârdâit de frig în apartamente după ce Electrocentrale a condiţionat furnizarea agentului termic primar către Apaterm până când îşi recupera datoria de peste 10 milioane de lei.


Articole înrudite