Un bărbat din Galaţi a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că a înjurat Poliţia Locală pe Facebook. Conflictul a pornit după ce o patrulă a Poliţiei Locale a descoperit mai mulţi rromi care scoteau bidoane de plastic din tomberoanele stradale. "O patrulă a Poliţiei Locale a descoperit, în timpul unei misiuni, mai multe persoane care scoteau pet-uri din tomberoane. Ulterior, pe reţeaua de socializare, trei dintre cei implicaţi au scris mesaje pe Facebook, au înjurat Poliţia Locală. Un bărbat a fost identificat şi a fost amendat cu 1.000 de lei. El a mai fost amendat anul acesta cu 200 de lei pentru consum de băuturi alcoolice pe domeniul public. Ceilalţi doi sunt în verificări. Am cerut ajutorul Poliţiei Naţionale pentru a-i identifica şi vor fi amendaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, Aurelia Bogatu Matei.