13 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţean arestat pentru viol şi pornografie infantilă
Gălăţean arestat pentru viol şi pornografie infantilă

La data de 18 iulie 2023, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunilor de viol, viol în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată.
Astfel, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a bănuitului.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2020 – iulie 2023, acţionând în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar prin acte materiale diferite, bănuitul ar fi profitat de starea de neputinţă de a se apară şi de a-şi exprima voinţa a persoanei vătămate minore, prin utilizarea de constrângeri fizice şi morale, ar fi determinat-o să întreţină raporturi sexuale.
Totodată, acesta ar fi realizat şi mai multe materiale cu caracter pornografic, pe care le-ar fi deţinut, stocat şi distribuit prin intermediul unor sisteme informatice.
De asemenea, în luna mai 2023, bărbatul ar fi profitat de starea de neputinţă de a se apară şi de a-şi exprima voinţa a unei alte persoane vătămate minore, prin ameninţarea cu un cuţit şi ar fi constrâns-o să întreţină raporturi sexuale.
La data de 19 iulie 2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, fiind luată măsura arestării preventive a bănuitului, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci – Biroul Investigaţii Criminale.
În cadrul audierilor, persoanele vătămate minore au beneficiat de consiliere psihologică, precum şi de toate drepturile şi măsurile de protecţie prevăzute de Codul de Procedură Penală.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.


Articole înrudite