Poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a IPJ Galaţi au descoperit-o chiar la adresa de domiciliu pe Ioana Puica Răcaru, de 40 ani, ce era dată în urmărire internaţională din mai 2010. Femeia era dată în urmărire internaţională în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux - Franţa, acuzată fiind de săvârşirea infracţiunilor de participare la o organizaţie criminală şi spălarea produsului infracţional. „Aceasta, în ziua de 06.07.2008, în timp ce se deplasa, împreună cu un cetăţean indian, cu un autoturism înmatriculat în Marea Britanie, a fost oprită pentru control la punctul de trecere a frontierei dintre Spania şi Franţa. În urma verificării autoturismului, autorităţile franceze au găsit în interiorul acestuia 1.225.450 euro, 2.000 $ şi 660 lire sterline disimulaţi în perne de mobilier pentru grădină. Întreaga sumă de bani a fost confiscată, iar cei doi au fost cercetaţi în libertate. În urma expertizelor efectuate asupra bancnotelor, autorităţile franceze au stabilit că banii erau contaminaţi cu heroină. Ulterior, femeia s-a sustras cercetărilor şi procesului, existând indicii că ar fi venit în România, unde a şi fost depistată de poliţiştii gălăţeni”, a precizat scms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Femeia a fost reţinută pe o durată de 24 de ore de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, urmând a fi prezentată Curţii de Apel Galaţi pentru emiterea mandatului de arestare în vederea extrădării către autorităţile franceze. Acestea au condamnat-o pe femeie la pedeapsa cu închisoarea de 4 ani.