Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi, de la Judecătoria Galaţi, arestarea preventivă a unei persoane, cercetată în calitate de inculpat, pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj în formă continuată şi viol în formă continuată. Acesta a obţinut de la o femeie poze indecente, iar apoi a şantajat-o şi pentru a nu le publica pe reţelele de socializare a obligat-o să îi dea bani şi bunuri şi a constrâns-o să întreţină cu el relaţii sexuale, se arată într-un comunicat al Biroului de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi. Cererea procurorilor a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Galaţi dispunând arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Din materialul probator administrat până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că, în perioada aprilie 2020 – ianuarie 2021, profitând de starea de nevoie a persoanei vătămate, care demarase o campanie pentru strângerea unei sume de bani necesară pentru operaţii şi tratamente medicale, şi în schimbul promisiunii donării unor sume de bani, inculpatul a obţinut de la aceasta fotografii, respectiv filmuleţe în care apărea dezbrăcată sau în ipostaze indecente. Ulterior, prin şantajarea persoanei vătămate cu postarea pe reţelele de socializare a respectivelor materiale, inculpatul a solicitat şi a obţinut de la aceasta, diverse sume de bani, bunuri de valoare şi a constrâns-o, totodată, să întreţină cu el raporturi sexuale. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.