09 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gălăţenii au comemorat un an de la tragedia din Colectiv
Gălăţenii au comemorat un an de la tragedia din Colectiv
Peste o sută de gălăţeni, cu mult prea puţini spuneau chiar unii dintre ei, au comemorat, duminică seara, în faţa monumentului Eroilor de lângă Prefectură, un an de la tragedia din Colectiv. S-au aprins candele şi lumânări şi au fost aduse şi banere. Pe unul dintre ele scria ceea ce simţeau mulţi dintre cei prezenţi: ”Un an de la Colectiv, nimic nu s-a schimbat, ne conduc aceeaşi politicieni“. Pe un alt baner scria că eroii nu mor niciodată, iar cuajutorul a sute de lumânări fusese scris numele clubului unde, în octombrie anul trecut, au murit arşi de vii 64 de tineri care participau la un concert. Actorul Vlad Vasiliu a rostit o poezie în memoria tinerilor care au plătit un preţ prea mare pentru că au vrut să asculte un concert într-un club care era de fapt o capcană a morţii. 
”Am venit în seara asta, aici, cu amintirea a ceea ce era aici acum un an de zile. Atunci am venit cu toţii exact în acelaţi loc trei seri la rând. Sunt dezamăgită că este foarte puţină lume. Mă aşteptam să fie mai multă lume. Sperăm că poate se va schimba ceva, poate că încă nu am pierdut ultimul tren, încă sperăm “, a spus Adina, una dintre participantele la comemorare. S-a ţinut şi un moment de reculegere în memoria celor care au murit în cumplitul incendiu de la clubul Colectiv.

Articole înrudite