Secția 5 Poliție Galați a fost sesizată, marţi seară, 17 martie 2020, la ora 22.50, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, la un hotel din municipiul Galați, o persoană se simte rău, acuzând simptome de gripă. Un echipaj de poliție a mers imediat la fața locului și a identificat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, cetățean bulgar, care a declarat că în seara respectivă s-a cazat la hotel, venind din Republica Moldova. Ambulanța sosită la fața locului l-a preluat și l-a transportat la Spitalul de Boli Infecțioase pentru investigații.
A tăiat plasa de protecție de la geamul încăperii în care era izolat și a fugit
În această după-amiază, miercuri, 18 martie 2020, la ora 14.55, poliția a fost sesizată despre faptul că bărbatul în cauză ar fi tăiat plasa de protecție de la geamul încăperii în care era izolat și a fugit. După aproximativ 15 minute, polițiștii l-au depistat la ieșirea din municipiul Galați, într-un microbuz care se îndrepta spre municipiul Bucureşti. A fost transportat din nou la spital și polițiștii au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În microbuz se mai aflau 6 pasageri care, împreună cu șoferul, au fost conduși într-un centru de carantină.
VEZI VIDEO mai jos! ↓↓↓