05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gata cu cozile la chioşcurile Transurb! De azi, bilete disponibile pe aplicaţie
Gata cu cozile la chioşcurile Transurb! De azi, bilete disponibile pe aplicaţie

Această nouă facilitate este posibilă datorită semnării unui parteneriat între 24pay şi compania Transurb, ce permite locuitorilor din oraşul Galaţi şi din împrejurimi să se bucure de o metodă modernă de plată a titlurilor de călătorie. Astfel, se pot achiziţiona bilete pentru transportul în comun de pe telefonul mobil, prin simpla accesare a secţiunii „Transport public”, iar plata se face simplu şi rapid, direct din aplicaţie, cu cardul bancar sau prin SMS. De asemenea, cu această ocazie, utilizatorii 24pay pot accesa şi alte servicii disponibile în aplicaţie, precum plata facturilor, reîncărcarea electronică, plata biletelor de tren, a rovinietei sau a poliţei RCA.
„Ne face plăcere să venim în întâmpinarea locuitorilor din Galaţi cu o metodă modernă şi sigură de plată a titlurilor de călătorie. Semnarea parteneriatului cu 24pay este în linie cu obiectivul companiei noastre de a oferi opţiuni de plată confortabile, direct de pe telefonul mobil, în câţiva paşi simpli. Suntem convinşi că această nouă colaborare se va bucura de rezultate foarte bune, iar atât locuitorii cât şi vizitatorii oraşului Galaţi vor aprecia beneficiile puse la dispoziţie de aplicaţia 24pay”, a declarat Ghiţă Paraschiv, Director general Transurb SA Galaţi.
Aplicaţia 24pay este disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOS, iar utilizatorii o pot descărca gratuit din Google Play,  App Store sau Huawei AppGallery. Pentru utilizarea aplicaţiei, este necesară adăugarea iniţială a unui card bancar Visa sau Mastercard. *sursa foto: arhivă


Articole înrudite