Anul 2010 a fost încununat de Gheorghe Gurău cu un nou volum, de pamflete, intitulat „Cochetând cu muzele”. Acesta se adaugă celor trei apariţii editoriale anterioare: „Zâmbete rimelate” (2008), „Împunsături blajine” (2008) şi „Scriitorul de culoare” (2009). „Prin volumul de faţă, Gheorghe Gurău ne delectează cu versuri bine meşteşugite, uneori sarcastice, alteori aproape tandre, stilul umoristului fiind inconfundabil şi oscilând între liric şi satiric. El ştie să bine rimeze, să bine ritmeze şi să bine încrimineze, alegând teme de peste tot, dar trecându-le prin filtrul incontestabilului său talen”, scrie Ion Manea pe coperta volumului de pamflete.
Pentru cei care doresc un moment de respiro, autorul are pregătite câteva rânduri potrivite. Cochetaţi cu pamfletele sale „la zi”, precum a cochetat la rându-i cu muza care l-a inspirat. Veţi vedea că viaţa, aşa amară cum e pe alocuri, poate oferi momente frumoase.