Activitate blocată pe termen nelimitat la Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Galaţi. De miercuri dimineaţă nu se mai fac controale şi nici un alt fel de activităţi cu publicul. Cei 19 angajaţi ai Gărzii, din care 13 comisari, au intrat în grevă generală după ce nu s-a rezolvat nimic din cererile lor făcute la sfârşitul lunii aprilie când au făcut o grevă de avertisment. Salariaţii se plâng că din 2009 salariile lor nu au mai fost majorate şi aşa se ajunge în situaţia în care un comisar ajunge să iasă la pensie cu 2200 de lei în timp ce salariile sunt majoritar între minimul pe economie, 1600,1900 sau 2200 lei. "S-a întrerupt orice activitate pe termen nelimitat. Nu se poate ca noi, cei care lucrăm într-un domeniu cu atâtea legi şi într-un domeniu atât de importat cum este mediul, să avem salarii foarte mici faţă de alţi colegi din alte instituţii. De exemplu, la Garda Forestieră, unde se lucrează pe mult mai puţine legi, sunt salarii de 3.000-4.000 de lei. Vor avea de suferit din cauza acestei greve cei din agricultură şi nu numai, mă refer la cei care derulează programe europene. Colegii mei nu se vor deplasa să facă acele note de constatare sau acte de control necesare pentru a-şi ridica banii pe protocoale. Ne cerem scuze, dar nu avem ce face", a spus Daniel Mocanu, comisarul şef al Gărzii Judeţene de Mediu Galaţi. Comisarii spun că sunt ameninţaţi cu bătaia sau insultaţi măcar o dată pe săptămână de către cei cărora le aplică amenzi şi de un miliard de lei vechi, chiar dacă unii dintre comisari câştigă 1.600 lei pe lună.