Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a găzduieşte ieri, în cadrul Simpozionului „Satul românesc, viitor şi perspective”, lansarea antologiei „Horelor Surorilor”. Lucrarea, apărută la editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, poartă semnătura a doi coregrafi - Grigore Băcanu şi Ioan Horujenco (foto) - şi este însoţită şi de suport video. La eveniment a fost prezent ca invitat şi Nea' Mărin, vedeta de la „Serviţi, vă rog!”.
Anişoara Stegaru, şef Secţie Cercetare, în cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, a precizat: „Valoarea ştiinţifică a lucrării este cu atât mai mare cu cât avem în vedere faptul că jocurile populare prezentate sunt însoţite de date de identificare, de partitură muzicală şi coregrafică şi, nu în ultimul rând, de un material video care prezintă interpretarea competentă a câtorva jocuri tradiţionale, fapt care facilitează accesul la informaţie şi altor categorii de specialişti din domenii conexe”. Publicaţia va fi distribuită la toate căminele culturale şi bibliotecile din judeţ, dar şi la instituţiile de profil din ţară şi de peste hotare.