15 IUNIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Iluminatul public din Galaţi rămâne încă în ”ceaţă”
Iluminatul public din Galaţi rămâne încă în ”ceaţă”

Contractul pentru asigurarea serviciilor de mentenanţă a iluminatului public din municipiul Galaţi încă nu a fost încheiat deşi este ştiut faptul că de mai bine de o lună, acesta este blocat, iar iluminatul nu este asigurat pe toate străzile. Pentru că se apropie Sărbătorile Galaţiului, dar şi Sărbătorile de Iarnă, Primăria Galaţi s-a pus pe treabă, sau mai exact, pe împodobit, doar că acestea nu pot funcţiona fără energie electrică.
”Ne aflăm în contestaţie la CNSC (n.r. - Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), aşteptăm rezoluţia lor şi abia după aia vom putea şi noi să mergem mai departe cu demersurile legale ce se impun ulterior unei hotărâri definitive din partea CNSC. Din păcate, Primăria nu se poate întoarce împotriva celor care au blocat iluminatul. O problemă majoră, în momentul de faţă este că oricine, oricând care participă la o astfel de licitaţie te poate contesta. Dacă până anii trecuţi trebuia totuşi să depui o cauţiune pe care o puteai pierde în cazul în care pierdeai întradevăr procesul la CNSC, în momentul de faţă e liber pentru absolut toată lumea să facă contestaţii din rea credinţă sau poate uneori justificat, că există şi varianta justificată a acestor demersuri, dar, uitaţi-vă că o comunitate de 300.000 de locuitori, este blocată de mai bine de o lună de zile, doar pentru că cel care a pierdut prima dată şi a făcut nişte greşeli majore, a doua oară a făcut nişte greşeli şi mai flagrante în documentaţia care a depus-o, şi atunci ajungi la o situaţie în care să stăm şi să ne o ia Brăila înainte”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, referindu-se la faptul că oraşul vecin a luat Trofeul de Excelenţă în iluminat public din partea Asociaţiilor Municipiilor din România.
Reamintim că, în acest moment iluminatul stradal din municipiul Galaţi nu este asigurat de nicio firmă. Aflat deja la a doua licitaţie organizată pentru delegarea gestiunii serviciului de iluminat public din municipiul Galaţi, cu o sumă estimată de 580.000 de lei fără TVA, procedura încă nu a fost finalizată deoarece una dintre firmele participante a depus contestaţie şi se aşteaptă soluţionarea acesteia. Din această cauză, sunt străzi în cartiere care nu mai au iluminat public deloc. Problemele nu pot fi remediate căci nu există nicio firmă care să asigure echipe de interneţie şi mentenanţă.


Articole înrudite