În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul Înălţării Domnului. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 si 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Cu acest prilej, în toate bisericile, mânăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
Evanghelistul Luca spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania şi acolo Şi-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat şi, pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei şi S-a înălţat la cer. Prin aceste cuvinte nu trebuie să înţelegem că acesta a fost ultimul act al lui Hristos în lume, El nu devine absent în creaţie. Înălţarea lui Hristos nu înseamnă retragerea din creaţie, El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.
În popor există credinţa că, odată cu Înălţarea Domnului, se înalţă şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace. Sufletele care rătăceau deveneau strigoi şi provocau neajunsuri oamenilor şi animalelor. De aceea în această zi se practicau ritualuri magice de apărare: erau culese şi sfinţite plante despre care se crede că au proprietăţi apotropaice (leuştean, alun, paltin), se buciuma la răspântia drumurilor şi pe dealuri, oamenii se încingeau peste brâu cu ramuri de leuştean şi erau date de pomană bucate pentru morţi.
