Primăria municipiului Galaţi a anunţat astăzi, luni, 06 iulie 2020, că a fost semnat contractul de lucrări (proiectare şi execuţie) pentru creşterea eficienţei energetice a clădirii Şcolii nr. 17, din cartierul Micro 19, graţie unui proiect cu fonduri europene de aproximativ 450.000 de euro derulat de către municipalitate. Astfel, în urma licitaţiei a fost declarat câştigător ofertantul Stiloterm SRL, cu o propunere financiară de 1.419.810,00 lei fără TVA. Durata contractului este de 12 luni, dintre care pentru proiectare sunt prevăzute două luni, iar pentru execuţia lucrărilor 10 luni.
Potrivit proiectului cu fonduri europene, principalele lucrări de intervenţie vizează izolarea termică a faţadei - partea vitrată, prin înlocuirea tâmplariei exterioare existente; termoizolarea pereţilor; termoizolarea planşeului peste ultimul etaj şi a planşeului peste subsol; înlocuirea totală a distribuţiei instalaţiei de încălzire centrală de la subsol; instalarea unui sistem de colectoare solare ca formă alternativă de producere a agentului termic primar necesar apei calde de consum; instalarea unui sistem de pompe de căldură aer-apă ca formă alternativă de producere a energiei termice; lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiei de iluminat aferente clădirii. Lucrările conexe presupun refacerea tencuielilor degradate interioare şi exterioare (faţade); repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminarii infiltraţiilor la infrastructura clădirii; lucrări specifice cerinţelor fundamentale de securitate la incendiu; refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie; înlocuirea instalaţiei de distribuţie a apei reci şi a colectoarelor de apă menajeră.
Şcoala Gimnazială nr. 17 este situată în municipiul Galaţi, pe strada str. Costache Conachi nr. 2B având un număr de 456 elevi în prezent. Unitatea de învăţământ a fost construită în anul 1972, are regimul de înălţime St+P+2E şi o suprafaţă construită 819 mp.
Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 2.162.707,42 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 2.034.089.51 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 21 luni. Finanţarea proiectului „Anvelopare unităţi de învăţământ - Şcoala Gimnazială nr. 17 Galaţi” este asigurată în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri publice, Apel dedicat sprijinirii obiectivelor SUERD.
În total, municipalitatea are, în diverse stadii, un număr de 28 de proiecte cu bani europeni pentru modernizarea de şcoli şi grădiniţe, în valoare de 29 milioane de euro.
Articole similare: Fonduri europene, de 450.000 euro, pentru reabilitarea Şcolii nr. 17