19 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Asociaţia Generală a Inginerilor din România – filiala Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos” au organizat ieri o reuniune a generaţiilor de actuali şi viitori ingineri. La evenimentul găzduit în Sala Senatului universităţii au participat membri AGIR, cadre didactice, ingineri, studenţi. Cu această ocazie au fost sărbătorite două mari personalităţi ale vieţii tehnice gălăţene: dr. ing. Gelu Kahu şi ing. Margareta Sabina Bălan, la opt decenii de viaţă şi peste jumătate de secol de performanţă  în activitatea inginerească.
Reuniunea a fost una ce a îmbinat festivismul, emoţiile evocărilor amintirilor celor care şi-au intersectat viaţa cu cei doi specialişti, dar a constituit şi un moment legat de proiecţia viitorului, ţinând cont de prezentul care indică semnale îngrijorătoare. Acestea privesc ingineria în general, cât şi comunitatea, al cărei destin se împleteşte cu ingineria.
Evenimentul a debutat cu momente extrem de emoţionante, căci în ciuda faptului că inginerii, a cărui existenţă este dominată de exactitate, aprofundarea ştiinţei nu pare să îi sece de sentimente profunde ce caracterizează oamenii speciali, dimpotrivă. Discipolii lor, ce devin la rândul lor specialişti veritabili în domeniile lor, şi profesori universitari, urmându-i atât pe drumul de a fi OM, nu încetează să se minuneze că în existenţa maeştrilor lor încape „atâta nobleţe sufletească” întâmpinându-i „mereu cu toată inima, mereu cu toată generozitatea sufletească” pe cei fascinaţi să descopere tainele ştiinţelor. Aprecieri de acest tip a formulat extrem de emoţionat şi rectorul Viorel Mânzu, care a ţinut să îşi rupă din program ceva timp şi să participe la eveniment.
Inginerul Gelu Kahu este unul dintre navaliştii renumiţi ai României, cercetător ştiinţific, doctor în „Inginerie industrială” (Universitatea Politehnică din Bucureşti, 2000), doctor în „Ştiinţa Calculatorelor” (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, 2005). În prezent - consultant ştiinţific la Ship Design Group, director de cercetare-dezvoltare la RomLotus Galaţi, director executiv al Asociaţiei Tehnopol Galaţi, director executiv al Asociaţiei Clubul gălăţean al Dunării şi Mării Negre.
Margareta Sabina Bălan este inginer specialist în geologie şi hidrogeologie, verificator de proiecte şi expert tehnic în domeniul rezistenţa şi stabilitatea terenurilor de fundare ale construcţiilor şi ale masivelor de pământ. Timp de 33 de ani a fost şeful Atelierului Geotehnic din cadrul Institutului de Proiectare Regional Galaţi, devenit, în 1992, SC Proiect SA.


Articole înrudite