De la începutul acestui an inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Gl. Ieremia Grigorescu” al Judeţului Galaţi este colonel doctor Ene Constantin. Acesta a ocupat şi mai înainte funcţii de conducere în Galaţi, fiind inspector şef la Protecţia Civilă, apoi prim-adjunct al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi pentru ca mai apoi să deţină funcţia de şef al Direcţiei de Protecţie Civilă din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Col. dr. Constantin Ene a deţinut şi funcţia de director adjunct al Centrului pentru Refugiaţi Galaţi dar şi pe aceea de inspector şef al ISU Buzău. Noul şef al ISU Galaţi este doctor în ştiinţe militare şi până acum a publicat nu mai puţin de cinci lucrări de specialitate, printre care enumerăm „Aspecte ale conducerii sistemelor militare” sau „Spiritualitatea artei militare”.