La sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a avut loc în data de 15 martie 2018 o acţiune de informare şi conştientizare a beneficiarilor de lucrări, zilierilor şi partenerilor sociali, la care au participat 39 de persoane: conducători de unităţi, reprezentanţi ai serviciilor interne şi externe de prevenire şi protecţie, lucrători desemnaţi, membri ai Comitetelor de Securitate şi Sănătate în Muncă, inspectori de resurse umane. Această acţiune face parte din Campania naţională privind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare.
"Având în vedere atribuţiile specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi prin Programul Cadru de Acţiuni al acestei autorităţi de stat pentru anul 2018, aprobat de Inspectorul General de Stat, se impune intensificarea acţiunilor de control în vederea verificării modului în care se aplică şi respectă cerinţele prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile normelor metodologice de aplicare ale acestei legi. Începând cu data de 19 martie 2018 instituţia noastră a declanşat acţiuni de control, cu caracter inopinat, la beneficiarii la care se prestează muncă necalificată cu caracter ocazional, în domeniile prevăzute în Clasificarea activităţilor din economia naţională, actualizată şi în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr.52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, atât în domeniul relaţiilor de muncă cât şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă", se arată într-un comunicat al ITM Galaţi.