19 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţiştii au prins în ultimele zile mai mulţi şoferi care au avut dorinţa de a urca la volan şi după ce gustaseră un pic sau un pic mai multă tărie, de la caz la caz. De exemplu, o patrulă de agenţi de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie, în timp ce executa serviciul de patrulare pe raza de competenţă, au observat pe strada Dr. Carnabel, în dreptul unui restaurant, un bărbat ce mergea cam din colţ în colţ şi care s-a urcat la volanul autoturismului, având direcţia de mers dinspre strada Dr. Carnabel spre strada Gării – strada Traian. „S-a procedat la punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase pentru oprirea în trafic a autovehiculului, parcurgând traseul str. Dr. Carnabel, Gării, Traian şi pe aleea aferentă blocului A16, paralelă cu str. Basarabiei, conducătorul autoturismului a fost oprit de către lucrătorii de poliţie. Solicitându-i-se să se legitimeze, conducătorul autoturismului a refuzat şi întrucât emana halenă alcoolică, a fost solicitat un echipaj al Poliţiei Rutiere, ocazie cu care conducătorul a  refuzat şi testarea cu aparatul Drager. În urma verificărilor efectuate în baza de date auto, a fost identificat conducătorul autoturimului, în persoana numitului V. Doru, de 40 ani, din Galaţi, care fiind condus la Spitalul Judetean Sf. Apostol Andrei Galaţi, în prezenţa personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările vor fi continuate de către lucrătorii Secţiei 1 Poliţie”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ, cms. Ştefan Gohoreanu.
Un alt caz aproape similar s-a petrecut în Micro 39C. „O patrulă de siguranţă aflată în cartier s-a sesizat din oficiu despre faptul că din direcţia str. Drumul Viilor, spre blocul A3, circulă un autoturism şi întrucât acesta avea un traseu sinuos, a procedat la oprirea acestuia. Solicitând conducătorului să se legitimeze, acesta a precizat faptul că nu are nici un act asupra sa, refuzând totodată să declare verbal datele de identitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul Drager, lucru pe care l-a refuzat. A fost condus la Spitalul Judeţean Galaţi, unde a refuzat să-i fie recoltate probe biologice. Pe tot parcursul activităţilor desfăşurate la spital, conducătorul auto a declarat că se numeşte Z. Dumitru, lucru nereal, stabilindu-se că acesta se numeşte în realitate Z. Gabriel, de 39 ani, din Galaţi. În urma verificărilor efectuate în evidenţa auto, s-a constatat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere reţinut. I s-a  întocmit dosar penal”, a mai precizat cms. Ştefan Gohoreanu.


Articole înrudite