Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu Garda Financiară, au acţionat pe raza municipiului Galaţi pe linia prevenirii şi descoperirii ilegalităţilor comise de către agenţii economici care importă, produc, achiziţionează, depozitează şi comercializează legume şi fructe, ocazie cu care s-au verificat un număr de 12 societăţi comerciale şi persoane fizice, aplicându-se 4 sancţiuni, au fost confiscate suma de 587 lei şi cantitatea de 2.641 kg legume-fructe. Exemplificăm în acest sens I.F.S. Argentina, care comercializa legume fructe fără a emite bonuri fiscale şi s-a constatat că nu deţine documente de provenienţă pentru legumele şi fructele aprovizionate. A fost sancţionată contravenţional şi s-a dispus confiscarea sumelor încasate şi a mărfurilor expuse la vânzare fără documente legale. Totodată, s-a dispus verificarea financiar-contabilă şi suspendarea activităţii punctului de lucru din str. Siderurgiştilor pe o perioadă de 3 luni.