24 MAI 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liceenii s-au întâlnit cu poliţiştii
Liceenii s-au întâlnit cu poliţiştii

A noua a ediţie a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii a debutat la Galaţi cu o serie de activităţi dedicate prevenirii delincvenţei juvenile.
În prima parte a zilei, liceeni din clasele a IX-a şi a X-a de la Colegiul Economic “Virgil Madgearu” au participat la o dezbatere pe tema violenţei, alături de poliţiştii de prevenire, investigaţii criminale, dar şi de un procuror criminalist. Astfel, plecând de la câteva cazuri reale de infracţiuni de mare violenţă comise de către minori, elevii au discutat despre factorii favorizanţi, formele şi mai ales consecinţele implicării în astfel de fapte. „Au fost abordate aspecte referitoare la răspunderea penală a minorilor, influenţa anturajului la această vârstă, iar specialiştii prezenţi au ilustrat informaţiile de natură juridică cu o serie de exemple extrase din situaţia operativă înregistrată la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi în ultimii ani. Ulterior, poliţiştii de prevenire au invitat partenerii cu care au colaborat în ultimii ani la o masă rotundă cu titlul «Abordări interdisciplinare în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor». Cu acest prilej, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale cu atribuţii în domeniu (Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galaţi), dar şi ai societăţii civile (Fundaţia Familia, Asociaţia Suport Medical Activ) au discutat despre identificarea şi gestionarea comportamentelor predelincvente şi despre rolul şi implicarea familiei, şcolii şi a altor instanţe de socializare în prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. De asemenea, a fost subliniată importanţa adaptării metodelor şi conţinuturilor informaţionale transmise în cadrul activităţilor preventive la evoluţia şi caracteristicile actuale ale infracţionalităţii; astfel, infracţiunile de natură informatică, siguranţa pe Internet, implicarea în infracţiuni de crimă organizată sunt doar câteva dintre domeniile abordate de poliţişti în acţiunile punctuale adresate elevilor”, a precizat cms. Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.
Poliţiştii au prezentat câteva dintre exemplele de colaborare eficientă în ceea ce priveşte abordarea interinstituţională a problematicii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor, toţi cei prezenţi apreciind necesitatea implementării
sistematice a unor demersuri de tip preventiv pentru această categorie de vârstă.


Articole înrudite